Scrisoare deschisa cu privire la reorganizarea Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea îşi manifestă îngrijorarea cu privire la motivele pentru care Primul Ministru Emil Boc a decis scoaterea secţiunii culte din subordinea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.

În calitate de cult recunoscut de Statul Român, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea susţine necesitatea consultării tuturor cultelor religioase înainte de luarea unei decizii cu privire la reorganizarea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional deoarece aceasta este o decizie care le influenţează direct.

Din acest motiv, solicităm motivarea deciziei de modificare a structurii Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi crearea unui secretariat special aflat în subordinea Primului Ministru şi clarificarea declaraţiilor Domniei Sale pentru postul de televiziune B1 TV cu privire la faptul că noul secretariat va păstra legătura „cu Biserica Ortodoxă în principal”.

Menţionăm faptul că articolul 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor specifică faptul că „statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee”, cultele fiind „egale în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar „statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult”.

În acest context, ne exprimăm speranţa că Secretariatul de Stat pentru Culte sau noul secretariatul special aflat în subordinea Primului Ministru va putea fi condus, şi de o persoană care nu aparţine confesiunii ortodoxe, deoarece acesta este un reprezentant al statului român, nu al unui cult religios.

Pentru informații suplimentare: Nelu Burcea, Director Departamentul de Comunicare, Mobil: 0742 106 221, Fax: 021 269 0340, E-mail: neluburcea (@) adventist.ro

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

4 comentarii la “Scrisoare deschisa cu privire la reorganizarea Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National”

  1. Am si eu o intrebare: Unde își manifesta Biserica Adventista aceasta ingrijoreare. S-a facut vre-o sesizare publica, adresată cuiva capabil să reglementeze situatia?

  2. stirea este preluata din ultimul buletin informativ al Bisericii Adventiste si se poate gasi deasemenea pe site-ul adventist.ro

  3. Intrebarea lui Alex Badea era alta. De unde e preluata stirea, stim si noi.

  4. Aceasta scrisoare a fost trimisa domnului prim-ministru Emil Boc.

Comenteaza acest articol