Sfarsitul lumii asa cum o stim
Pentru multa vreme, jumatate dintre absolventii din lume isi doreau sa ajunga sa lucreze pe Wall Street. Americanii erau priviti critic de intreaga planeta pentru o multitudine de “pacate”, insa in chestiunea banilor, chiar si cei mai aprigi critici erau muti, scrie International Herald Tribune. Acesta este unul dintre motivele pentru care colapsul sistemului financiar american a declansat o criza globala a increderii.
Cu toate ca mai exista institutii dispuse sa imprumute bani americanilor, ba chiar sa primeasca sfaturi financiare de la acestia, o parte a lumii nu pare a realiza inca magnitudinea crizei financiare americane . Un exemplu concludent este cel al lui Harry Markopolos, fost sef la departamentul de investitii al Rampart Investment Management din Boston care, de noua ani incoace, a tot incercat sa explice ca Bernard L. Madoff (artizanul unei scheme piramidale) este un infractor. Performantele obtinute de investitiile lui Madoff erau nu doar improbabile, ci si imposibile din punct de vedere matematic.
Sistemul financiar american nici macar nu s-a clintit, in pofida faptului ca majoritatea bancherilor “seriosi” s-au ferit sa faca afaceri cu Madoff – semn ca “buba” sistemului financiar consta intr-o lipsa acuta a organismelor de control si o prezenta covarsitoare a lacomiei catorva indivizi .
S-a scris mult pe marginea uriaselor bonusuri primite de bancherii de pe Wall Street si efectul corupator al acestora. Catastrofa financiara americana a avut nevoie de prezenta catorva persoane importante, instalate in functii vitale, care sa sacrifice interesele colective pe termen lung pentru castigurile personale pe termen scurt.
De departe cea mai incredibila evolutie a crizei, la 18 luni de la inceputul ei, este faptul ca nimic nu s-a facut pana acum pentru a schimba premisele negative care au condus la cea mai spectaculoasa calamitate financiara din istorie .
In ultimul an, autoritatile americane au avut cel putin sapte strategii de salvare, care nu au salvat pe nimeni altcineva decat pe finantisti. Daca americanii tot trebuie sa cheltuiasca trilioane de dolari din banii contribuabililor, logic ar fi sa se concentreze mai putin pe institutiile falimentare aflate in varful sistemului financiar si mai mult pe indivizii de la baza .
In loc sa cumpere actiuni paguboase si sa garanteze afaceri care n-ar fi trebuit incheiate inca de la inceput, autoritatile americane ar face mai bine sa foloseasca banii pentru a repara sistemul de protectie sociala si pentru a transforma salvarea bancilor in salvarea proprietarilor.



06.01.2009, 0:22 









Fi primul care comenteaza acest articol!!