Obama este speranta???

Barak Obama este noul presedinte al Statelor Unite. El va deveni astfel cel de-al 44-lea presedinte al Statelor Unite si, totodata, primul american de culoare care ocupa functia suprema la Casa Alba, din intreaga istorie a Statelor Unite.

Sondajele preelectorale ii dadeau lui Obama un avans de pana la 11 procente in fata rivalului sau republican, John McCain.

Sunt uimit de entuziasmul Americanilor. Maine va fi mai bine! Vom trece impreuna si peste asta! America isi va realiza visul! Noi ca si crestini nu cred ca trebuie sa ne lasam entuziasmati doar de cateva cuvinte. Biblia spune foarte clar ce ne asteapta in viitor.

Ne astepata un viitor mai bun intr-adevar, dar acest viitor nu este legat de nici o persoana de pe acest pamant. Speranta mea este Isus Hristos, care va veni in curand sa ne ia acasa!

Dupa ce veti viziona discursul, va invit sa cititi pasajele biblice ce le-am atasat.

FARA ALTE COMENTARII!



AMOS

18. “Vai de cei ce doresc “ziua Domnului!” Ce asteptati voi de la ziua Domnului? Ea va fi intuneric si nu lumina.

19. Veti fi ca un om care fuge dinaintea unui leu pe care-l intalneste un urs, si care, cand ajunge acasa, isi reazima mana pe zid, si-l musca un sarpe!

20. Nu va fi oare ziua Domnului intuneric, in loc de lumina? Nu va fi ea intunecoasa si fara stralucire?

MATEI 24

20. Rugati-va ca fuga voastra sa nu fie iarna, nici intr-o zi de Sabat.

21. Pentruca atunci va fi un necaz asa de mare, cum n-a fost niciodata de la inceputul lumii pana acum, si nici nu va mai fi.

22. Si daca zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scapa; dar, din pricina celor alesi, zilele acelea vor fi scurtate.

23. Atunci daca va va spune cineva: “Iata, Hristosul este aici, sau acolo”, sa nu-l credeti.

24. Caci se vor scula Hristosi mincinosi si prooroci mincinosi; vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi.

25. Iata, ca v-am spus mai dinainte.

26. Deci, daca va vor zice: “Iata-l in pustie”, sa nu va duceti acolo! “Iata-l in odaite ascunse”, sa nu credeti.

27. Caci, cum iese fulgerul de la rasarit si se vede pana la apus, asa va fi si venirea Fiului omului.

28. Oriunde va fi starvul (Sau: hoit, mortaciune.), acolo se vor aduna vulturii.

29. Indata dupa acele zile de necaz, “soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer, si puterile cerurilor vor fi clatinate.”

30. Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului, toate semintiile pamantului se vor boci, si vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu o mare slava.

31. El va trimete pe ingerii Sai cu trambita rasunatoare, si vor aduna pe alesii Lui din cele patru vanturi, de la o margine a cerurilor pana la cealalta.

32. De la smochin invatati pilda lui: Cand ii fragezeste si infrunzeste mladitia, stiti ca vara este aproape.

33. Tot asa, si voi, cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul omului este aproape, este chiar la usi.

34. Adevarat va spun ca, nu va trece neamul acesta pana se vor intampla toate aceste lucruri.

35. Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

36. Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.

37. Cum s-a intamplat in zilele lui Noe, aidoma se va intampla si la venirea Fiului omului.

38. In adevar, cum era in zilele dinainte de potop, cand mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie,

39. si n-au stiut nimic, pana cand a venit potopul si i-a luat pe toti, tot asa va fi si la venirea Fiului omului.

40. Atunci, din doi barbati care vor fi la camp, unul va fi luat si altul va fi lasat.

41. Din doua femei care vor macina la moara, una va fi luata si alta va fi lasata.

42. Vegheati dar, pentru ca nu stiti in ce zi va veni Domnul vostru.

43. Sa stiti ca, daca ar sti stapanul casei la ce straja din noapte va veni hotul, ar veghea si n-ar lasa sa-i sparga casa.

44. De aceea, si voi fiti gata; caci Fiul omului va veni in ceasul in care nu va ganditi.

APOCALIPSA 18

4. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: “Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei, si sa nu fiti loviti cu urgiile ei!

5. Pentruca pacatele ei s-au ingramadit, si au ajuns pana in cer; si Dumnezeu Si-a adus aminte de nelegiuirile ei.

6. Rasplatiti-i cum v-a rasplatit ea, si intoarceti-i de doua ori cat faptele ei. Turnati-i indoit in potirul in care a amestecat ea!”

7. Pe cat s-a slavit pe sine insas, si s-a desfatat in risipa, pe atat dati-i chin si tanguire! Pentruca zice in inima ei: “Sed ca imparateasa, nu sunt vaduva, si nu voi sti ce este tanguirea!”

8. Tocmai pentru aceea, intr-o singura zi vor veni urgiile ei: moartea, tanguirea si foametea. Si va fi arsa de tot in foc, pentruca Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.

9. Si imparatii pamantului, care au curvit si s-au dezmierdat in risipa cu ea, cand vor vedea fumul arderii ei, o vor plange si o vor boci.

10. Ei vor sta departe, de frica sa nu cada in chinul ei, si vor zice: “Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Intr-o clipa ti-a venit judecata!”

11. Negustorii pamantului o plang si o jalesc, pentruca nimeni nu le mai cumpara marfa:

12. marfa de aur, de argint, de pietre scumpe, de margaritare, de in suptire, de purpura, de matasa si de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildes, tot felul de vase de lemn foarte scump, de arama, de fer si de marmora;

13. nici scortisoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tamaia, nici vinul, nici untdelemnul, nici faina buna de tot, nici graul, nici boii, nici oile, nici caii, nici carutele, nici robii, nici sufletele oamenilor.

14. Si roadele atat de dorite sufletului tau s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, stralucite, sunt pierdute pentru tine, si nu le vei mai gasi.

15. Ceice fac negot cu aceste lucruri, care s-au imbogatit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plange, se vor tangui,

16. si vor zice: “Vai! vai! Cetatea cea mare, care era imbracata cu in foarte suptire, cu purpura si cu stacojiu, care era impodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu margaritare!

17. Atatea bogatii intr-un ceas s-au prapadit!” -Si toti carmacii, toti ceice merg cu corabia pe mare, marinarii, si toti ceice castiga din mare, stateau departe;

18. si, cand au vazut fumul arderii ei, strigau: “Care cetate era ca cetatea cea mare?”

19. Si isi aruncau tarana in cap, plangeau, se tanguiau, tipau si ziceau: “Vai! Vai! Cetatea cea mare, al carei belsug de scumpeturi a imbogatit pe toti ceice aveau corabii pe mare, intr-o clipa a fost prefacuta intr-un pustiu!”

20. “Bucura-te de ea, cerule! Bucurati-va si voi, sfintilor, apostolilor si proorocilor! Pentruca Dumnezeu v-a facut dreptate, si a judecat-o.”

21. Atunci un inger puternic a ridicat de jos o piatra ca o mare piatra de moara, a aruncat-o in mare, si a zis: “Cu asa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, si nu va mai fi gasit!

22. Si nu se va mai auzi in tine nici sunet de alaute, nici cantece din instrumente, nici cantatori din fluiere, nici cantatori din trambite; nu se va mai gasi la tine niciun mester in vreun mestesug oarecare. Nu se va mai auzi in tine vuietul morii.

23. Lumina lampii nu va mai lumina in tine, si nu se va mai auzi in tine glasul mirelui si al miresei, -pentruca negustorii tai erau mai marii pamantului, pentruca toate neamurile au fost amagite de vrajitoria ta,

24. si pentruca acolo a fost gasit sangele proorocilor si al sfintilor si al tuturor celor ce au fost jungheati pe pamant.”

APOCALISPA 22

1. Si mi-a aratat un rau cu apa vietii, limpede ca cristalul, care iesea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului.

2. In mijlocul pietii cetatii, si pe cele doua maluri ale raului, era pomul vietii, rodind douasprezece feluri de rod, si dand rod in fiecare luna; si frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor.

3. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu si al Mielului vor fi in ea. Robii Lui Ii vor sluji.

4. Ei vor vedea fata Lui, si Numele Lui va fi pe fruntile lor.

5. Acolo nu va mai fi noapte. Si nu vor mai avea trebuinta nici de lampa, nici de lumina soarelui, pentruca Domnul Dumnezeu ii va lumina. Si vor imparati in vecii vecilor.

6. Si ingerul mi-a zis: “Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare si adevarate. Si Domnul, Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimis pe ingerul Sau sa arate robilor Sai lucrurile, care au sa se intample in curand.

7. Si iata, Eu vin curand! -Ferice de cel ce pazeste cuvintele proorociei din cartea aceasta!”

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

8 comentarii la “Obama este speranta???”

  1. Un discurs emotionant si inspirator. American Dream! Insa acest vis american, chiar acum pe cale sa se infiripe din nou, e deja sortit destramarii.
    Visul american este practic aducerea Raiului pe pamant (pamant american bineinteles). Nu cred ca este visul lui Dumnezeu, chiar daca aspiratiile sunt atat de nobile.
    Ma gandesc la toti acesti oameni care spera in mod sincer intr-un maine mai frumos, mai bun. Totul e posibil, insa omenirea a luat-o pe o panta absolut fara intoarcere.
    Cuvintele lui Obama, repetate de multime: “Yes, we can!” te fac intr-adevar sa zbori. Dar totul nu e decat un vis cladit pe o economie fara acoperire, pe idealuri fara fundament.
    Dumnezeu cladeste o Imparatie Universala, care nu va putea fi contestata. O Imparatie cladita pe o realitate vesnica – dragostea Lui, certificata de sangele lui Hristos pe cruce si intarita de puterea Duhului Sfant care schimba inimile oamenilor. Caci Imparatia Cerurilor nu va fi USA, ci este in inimile voastre.
    Imparatia lui Dumnezeu asadar se cladeste pe puterea lui divina cu inimile oamenilor. Fii parte a acelei Imparatii!

  2. Manu, Daniel, eu zic sa nu ne grabim sa tragem concluzii din situatii pe care nu le cunoastem prea bine si in mijlocul carora nu ne aflam. Nu suntem americani, si deocamdata nici unul din noi nu traieste in State. Aflam noutati doar din media, sau ne trezim de multe ori sustinand o idee “second sau third hand”, pe care am auzit-o de nu stiu unde. Daca americanii l-au ales pe Obama pentru ca au crezut ca poate ajuta la o America mai buna, in care copii lor sa aiba oportunitati de educatie, sau ei sa poata obtine obtine un loc de munca mai sigur, foarte bine; nu vad ce e rau in asta. Facem o greseala daca privim totul si pe toti doar prin lentila noastra. Suntem crestini si primul lucru pe care ar tebui sa-l facem din toata inima este sa contribuim la bunul mers al societatii noastre, slujindu-ne semenii.

  3. sunt de acord cu Carmen. este usor sa judeci lucrurile cand privesti din afara lor. toti cunoastem profetia, insa nu inteleg de ce trebuie sa punem oamenii in niste categorii si sa-i clasificam ca buni sau rai, dupa cum ne dicteaza noua parerea. Daniel il acuza pe Obama pentru speech-ul lui, cuvinte care “te fac sa zbori”. ca sa fim sinceri cu noi insine si cu altii, care presedinte nu a facut declaratii de genul asta? in care sistem politic ati intalnit oameni sinceri, care sa-si bazeze declaratiile pe realitate? nu cred ca este treaba noastra sa stabilim cand si cum o va lua omenirea pe o panta fara intoarcere. cert este ca atunci cand se va intampla acest lucru nu va fi afectata doar USA si oamenii ei cu “idealurile lor fara fundament”, ci intreaga omenire, inclusiv Romania. da, Amin!, fie ca fiecare adventist crestin si nu numai, sa-si puna speranta in Dumnezeu si nu in oameni, sa nu se sperie de sfarsit, de vesti rele, de crize economice sau de oameni.

  4. Nu! Nu Obama este speranta! Cine mai citeste si Biblia intelege timpul special pe care il traim acum. Nu poate un simplu om sa fie aducatorul de fericire pt o lume intreaga. Si nu cred ca este corect sa ne incredem atat de mult in oameni! Oamenii, fara Dumnezeu nu pot sa faca numic!

  5. Personal am gasit un advertisment in acest articol, fara speculatii, interpretari.Profetia se implineste sub ochii nostri.Dar ce folos daca suntem orbiti.
    Unii nu mai cred in Spiritul Profetic(“Marea Lupta” contine capitole ce descriu influenta Americii-tara libertatii- care nicidecum nu ne ocoleste, nici ca indivizi ,nici ca adventisti; azi,pe furis, o mana este intinsa de protestanism catre Roma,care ,in final ,aduce calcarea libertatii de constiinta,cap 35-41).
    Altii nu mai cred nici in implinirea actuala , a profetiilor Biblice.Atat de clar sunt descoperite inselaciuniile Satanei! Atat de imbratisate sunt apelurile emotionante , de adeptii”Yes ,we can!” …pana nu demult sloganul era “GOD bless America”! Acum isi dau seama : “Yes we can” …without the blessing of God! Cand isi vor da seama ca nu pot singuri? Sunt si eu proclamator al acestui slogan?
    Privi ca vrajiti evenimentele,dand din cap:”e treaba lor”.E treaba mea, e datoria mea sa il implic AZI ,pe Dumnezeu in viata si sa IL inalt in fata oamenilor!
    Yes HE can!

  6. Dana, daca ai urmarit in intregime discursul lui Obama, ai vazut ca nu lipseste nicidecum “God bless America”, ci presedintele chiar isi incheie in forta discursul de acceptare cu aceasta fraza. Sa fim mai atenti la fapte si sa le prezentam obiectiv!!!

  7. De la bun inceput am avut presimtirea ca acest Obama va castiga cursa.Era nevoie de un presedinte mult mai popular(decat Bush sau McCain)care sa aiba priza si la tineret si la cei de culoare.Nu stiu multe despre el, este doar o piesa care va fi folosita in acest scop.
    *Balaurul si Fiara* se vor folosi ,cu siguranta, de popularitatea,inteligenta si influenta acestui presedinte pt. a~si duce lucrarea profetizata la bun sfarsit.Dar pe langa a~l critica sau aprecia pe acest personaj, cred ca este mult mai important sa(ne) cercetam in ce moment al istoriei ne aflam si ce loc ocupa Dumnezeu in inima mea. Restul vine de la sine!

  8. Nu trebuie sa ne sperie aceste evenimente, cum este mentionat mai sus, dar ar trebui sa ne spuna ca, DA! traim acel timp mult asteptat.
    Discursul noului presedinte al Americii, chiar inspirator, care te face sa crezi ca tu poti…Nu acuz ca n-ar avea dreptate, sau n-ar vrea ce e mai bine pentru natiune, si Obama chiar este incurajator, pentru postura in care se afla America acum. Si totusi, sloganuri ca ‘ Yes, we can!’ sau ‘God bless America!’ sunt doar generice, din punctul meu de vedere.
    Dar Obama a scapat din vedere un lucru: ‘Pot totul… in Hristos care ma intareste!’
    Si, noi, trebuie sa vedem totul si pe toti prin lentila noastra de ateptatori ai apropiatei reveniri a Domnului nostru Isus Hristos.
    Ma rog Domnului ca aceasta sa fie singura noastra preocupare: Sunt eu asteptator al lui Isus? si nu sunt absurda sa ignor restul lucrurilor si implicarea mea in societate.

Comenteaza acest articol