NICIOADATA SA NU RENUNTI – Derek Redmond – video
25.11.2008, 10:53 | 1.150 vizionari | 
3 Comentarii
Spre deosebire de Carl Lewis şi Daley Thompson, Derek Redmond nu este un nume care să ne trezească amintiri despre medaliile de aur de la jocurile olimpice. Ci este acel Redmond, care defineşte esenţa spiritului uman.
Redmond a ajuns la Jocurile Olimpice din vara anului 1992 din Barcelona, determinat să câștige o medalie la cursa de 400 metrii. Culoarea medaliei nu avea importanță. El dorea doar să câștige una. Doar una.
A trebuit să se retragă de la cursa de 400 m la Jocurile din anul 1988 din Seul, doar cu 10 minute înainte de cursă, pentru că și-a rănit tendonul lui Achile. În următorul an a suferit cinci intervenții chirurgicale. Este vorba de același sportiv care a atins recordul la cursa din Britania, pe când avea 19 ani. Așadar, când a venit perioada jocurilor din anul 1992, urma să fie momentul lui, timpul lui, clipa în care să arate lumii cât de bun este și cine este.
Jim, tatăl lui Derek, l-a însoțit pe acesta la Barcelona, la fel cum făcea cu toți concurenții mondiali. Erau așa de apropiați cum doar un tată cu un fiu pot fi. De nedespărțit. Cei mai buni prieteni. Când Derek alerga, era ca și cum tatăl lui alerga împreună cu el.
Punctul culminant
A sosit și ziua mult așteptată. Tatăl și fiul repetă încă o dată tot ceea ce are Derek de făcut pentru a câștiga. Își propun să uite eșecurile din trecut. Chiar dacă se va întâmpla ceva rău, Derek trebuie să termine cursa.
Primii patru finaliști din cele două semifinale s-au calificat pentru Marea Finală. Când a sosit momentul pentru cursa de 400 m, Jim s-a așezat pe locul lui din vârful Stadionului Olimpic, nu departe de locul unde torța olimpică a fost aprinsă doar cu câteva zile înainte. Purta un tricou pe care scrie: ”Ți-ai îmbrățișat copilul astăzi?”
Stadionul este plin cu 65.000 de fani, pregătiți pentru unul dintre cele mai palpitante și mărețe spectacole din lumea sportului. Cursa începe și Redmond are un start foarte bun. “Ține-o tot așa, ține-o tot așa,” strigă Jim.
Mai sunt 175 m și e aproape sigur ca Redmond va câștiga finala. Însă dintr-o dată aude un pocnet. La tendonul drept. Piciorul îi paralizează, ca și cum cineva l-ar fi lovit.
“O, nu,” își spune Jim. Redmond începe să șchiopăteze într-un picior, apoi încetinește și cade la pământ ținându-se de tendonul drept. Personalul de ambulanță vine să îl ajute. În același timp, Jim Redmond văzând că fiul său are probleme, sare de pe locul lui pentru a-i veni în ajutor. Trece pe lângă oameni, îmbulzindu-i. Nu îl interesează ce spun ceilalți sau dacă îi incomodează, el vrea doar să ajungă la fiul său. Dorește să îl ajute. “Nimeni nu m-ar fi putut împiedica”, mărturisește el mai târziu.
Stând pe pistă, Redmond își dă seama că visul său de a câștiga s-a spulberat. Plânge. “Mă gândesc acum că voi fi din nou eliminat”, și-a spus el.
Când serviciul de ambulanță a venit cu targa, Redmond le-a zis: “Nu există șanse să mă puneți pe targa aceea. Îmi voi termina cursa.”
Apoi, într-un moment, care va rămâne în amintirea a milioane de oameni, Redmond se ridică cu grijă într-un picior și continuă cursa. Ceilalți concurenți deja au terminat, în frunte cu Steve Lewis al SUA, care a parcurs traseul în 44.50. Dintr-o dată, toți și-au dat seama cu uimire că Redmond nu a renunțat ci că merge în continuare cu un singur picior. Are de gând să ajungă la linia de final. Singur. Pentru inima lui și în numele demnității.
Uimită de ce vede, mulțimea se ridică și începe să strige. Strigă din ce în ce mai tare. Deși copleșit de durere, Redmond aude urletul mulțimii, dar “nu am făcut-o pentru mulțime” spune el mai târziu. “Am făcut-o pentru mine. Indiferent dacă oamenii urmau să creadă despre mine că sunt un idiot sau un erou, eu am dorit să termin cursa. Eu sunt acela care trebuia să îmi amintesc de acest moment din viața mea.”
Fiecare pas este mai dureros decât cel de dinainte, treptat ritmul încetinește, fața îi transpiră de durere și lacrimile curg. Totuși Redmond merge mai departe acompaniat de strigătele mulțimii care plânge și ea.
Dintr-o dată, Jim Redmond ajunge la linia de start, trece de garda de securitate și aleargă spre fiul său, urmat de gardienii care încercau să îl prindă. “Acela este fiul meu” strigă Jim “și eu îl voi ajuta.”
Într-un final Jim ajunge lângă fiul său, înainte cu 120 m de linia finală, îl cuprinde de talie și îl ajută să continue.
“Sunt aici fiule” spune Jim “Vom termina împreună”. Derek îl ia pe tatăl său de după umeri și suspină.
Împreună, braț la braț, tată și fiu, în fața unei mulțimi de 65.000 de oameni care urlă, aplaudă și plânge, aceștia termină cursa, așa cum și-au propus. Cei doi ajung în fața liniei finale, Jim se desprinde și îl lasă pe Derek să treacă linia singur. Mulțimea este în delir. Apoi Jim își cuprinde din nou fiul, plângând amândoi și împreună cu ei toți care văd acest spectacol din stadion sau la televizor.
“Sunt cel mai mândru tată din lume,” spune Jim cu lacrimi în ochi, într-un interviu. “Sunt mai mândru de el decât aș fi fost dacă eu însumi câștigam medalia de aur. A avut nevoie de foarte mult curaj ca să ajungă aici.”
sursa: ESPN
traducerea: Camelia Ardelean
… aşa face şi Tata cu noi.
Dacă vrem cu adevărat să ajungem la linia de sosire, El ne va ajuta… şi nu doar atât, va fi mândru de noi, chiar dacă vom ajunge ultimii.
Niciodată nu trebuie să renunţăm…
O lecţie de notă maximă! :)
Interesanta povestea lui Derek si a l tatalui sau.
Pentru Manu: pe tricoul lui Jim era vorba de fiul sau dar nu scria Ti-ai imbratisat COPILUL astazi ci PICIORUL, cu referire la acccidentul pe care l-a avut cu ani inainte de 92 si cat de important e ca sa fii sanatos de ambele picioare.
Pentru edificare accesati link-ul de mai jos:
http://augustin.colesnic.net/imagini/ti-ai_imbratisat_PICIORUL_azi.png
Interesanta povestea lui Derek si a tatalui sau.
Pentru Manu: pe tricoul lui Jim era vorba de fiul sau dar nu scria Ti-ai imbratisat COPILUL astazi ci PICIORUL, cu referire la acccidentul pe care l-a avut cu ani inainte de 92 si cat de important e ca sa fii sanatos de ambele picioare.
Pentru edificare accesati link-ul de mai jos:
http://augustin.colesnic.net/imagini/ti-ai_imbratisat_PICIORUL_azi.png