Provocarile unei Conferinte MULTICULTURALE

16.09.2008, 15:14 | 665 vizionari | 0 Comentarii

Îl admir pe Pavel care poate să spună în 1 Corinteni 19:

„Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să câştig pe Iudei; cu cei ce sunt sub Lege, m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege); ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege;
cu cei ce sunt fără Lege, m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos); ca să câştig pe cei fără lege.”

Parafrazând, aş putea continua textul în felul următor: cu românii, m-am făcut român, ca să câştig pe români, cu maghiarii m-am făcut maghiar, ca să câştig pe maghiari etc. Până aici sună simplu şi bine, dar ce te faci când în aceeaşi sală se adună şi români şi maghiari şi ucraineni etc.????

Trebuie să ştiţi că până la vârsta de 23 de ani am trăit în Muntenia. Auzisem limba maghiară doar la televizor (şi nici acolo prea mult). Recunosc că până să ajung în Conferinţa Transilvania de Nord, atunci când auzeam că în România există oameni ce nu vorbesc româneşte şi trebuie să li se traducă, eram contrariat şi nu puteam înţelege cum se poate aşa ceva.

Venind aici, am descoperit o altă lume. Pentru început am crezut că traducerea este doar un moft, sau un capriciu al celor ce vorbesc limba maghiară, dar văzând că de fapt sunt sate întregi unde nu se vorbeşte deloc româneşte, sunt tineri care până la vârsta liceului nu au vorbit aproape deloc româneşte, am înţeles că traducerea nu este un moft, este o necesitate.

La Festivalul Evanghelismului la care am participat, s-a întâmplat un lucru interesant. Atunci când s-a tradus predica din limba engleză, atât în limba română cât şi în maghiară, partea română a fost ofensată, spunând că nu se poate aşa ceva, că nu înţelegi mesajul şi că este obositor. Atunci când nu s-a mai tradus în limba maghiară, partea maghiară a fost ofensată, spunând că nu au venit până la Dej ca să nu înţeleagă ceea ce se vorbeşte.

O problemă destul de greu de rezolvat. Probabil rezolvarea ar fi ca toate evenimentele să se desfăşoare separat, dar unde ar fi atunci unitatea bisericii? Cum am putea atunci ca ceea ce spune tot Pavel în Romani :”tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora.” să devină realitate?

Personal am descoperit în vorbitorii de limbă maghiară foarte mulţi prieteni, tineri cu un potenţial extraordinar şi care consider că trebuie să ofere din darurile lor întregii Conferinţe, acelaşi lucru este valabil şi pentru cei vorbitori de limba română. Am fi mai săraci unii fără alţii şi suntem mai săraci atunci când fiecare se retrage în “tabăra sa”. Diversitatea NU ESTE O PROBLEMĂ este o OPORTUNITATE. Oportunitatea de a învăţa unii de la alţii, de a ne completa, de a prezenta în relaţiile dintre noi caracterul Domnului Hristos.

Isus Hristos a spus:“mă rog ca toţi să fie una!”.

Subiectul abordat este unul delicat. E mult mai uşor ca să vorbeşti cu “tabăra ta” despre “cealaltă parte” care nu te înţelege, etc. şi să laşi lucrurile să meargă mai departe.

Cred că evenimentul de la Dej lansează o provocare! Cum putem comunica mai bine unii cu alţii? Cum putem lucra mai bine împreună? Cum putem să creem unitatea în diversitate?

În căutarea răspunsurilor cred că fiecare trebuie să încerce să se pună în “papucii” celuilalt şi să-L lase pe Dumnezeu să ofere călăuzire.

În cer nu va mai fi această problemă (spun unii). Dar ce te faci dacă limba îngerilor va fi maghiara sau româna :)?